Simona Halep a pierdut încă o dată șansa câștigării unui turneu de Grand Slam, după ce a fost învinsă de Caroline Wozniacki în finala de la Australian Open, scor 7-6, 3-6, 6-4. La ceremonia de premiere, fostul număr unu mondial a fost vizibil afectată și și-a ales foarte greu cuvintele.
„Nu îmi e ușor să vorbesc acum. Aș vrea să o felicit pe Caroline, a jucat senzațional de-a lungul turneului. Vreau să-l felicit pe tatăl tău, știu câte a făcut pentru tine și îți urez mult succes în viitor. A fost un turneu bun pentru mine, nu am început grozav cu acea accidentare la gleznă, dar mă bucur că am putut ajunge într-o finală de Grand Slam. Caroline a fost mai bună decât mine”.
„Sunt siguă că voi mai ajunge într-o finală de Grand Slam în viitor. Vreau să-i mulțumesc echipei, familiei mele, oamenilor care mă privesc de acasă, păcat că nu am avut ocazia să câștig, dar poate că a patra oară va fi cu noroc. Am avut parte de sprijin de pe întreg mapamondul, sper să ne revedem la anul în aceeași fază a competiției”, a declarat Halep după partidă.
— #AusOpen (@AustralianOpen) January 27, 2018
În urma acestui trofeu, Caroline Wozniacki a devenit numărul 1 mondial, devansând-o pe Simona Halep, care a ajuns pe locul secund în clasamentul mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER